Scris de actrița Ana-Ioana Macaria, după repetițiile realizate în mai-iunie 2013 la Teatrul Studențesc Podul pentru refacerea spectacolului ”Ștefan Vodă”, cu noua trupă de podari, în cadrul unui work shop susținut de actorii Ana-Ioana Macaria(Teatrul L.S. Bulandra, București), Brândușa Mircea(TNB, București), Gheorghe Visu(Teatrul Mic, București), Mihai Călin(TNB, București), Sandu-Mihai Gruia(UNATC București), Anca Herțea(prof. Liceul Dinu Lipatti), toți, foști actori din generații diferite, la Teatrul Studențesc Podul, descoperiți de genialul profesor și regizor Cătălin Naum.
Ideea de a face un spectacol dupa trilogia lui Delavrancea “Apus de soare”, “Viforul” și “Luceafărul” i s-a declanșat regizorului Cătălin Naum atunci când a vizitat pentru prima dată mănăstirea Putna și a auzit clopotele bătând de parcă ar rosti numele domnitorului.
Împreună cu Iosif Hertea (Compozitor de muzică de scenă, creator de instrumente adecvate jocului teatral, cercetător, culegător pasionat de folclor) și cu Dorel Sandor – cunoscut analist politic, scriitor, podar la începuturile Teatrului Studențesc Podul s-a realizat întâi scenariul, apoi s-a născut spectacolul ce avea să se numească “Ștefan Vodă” – poate cel mai longeviv, cel mai des reluat cu generații diferite de actori / podari dintre toate spectacolele Teatrului din pod…
Spectacolul a avut premiera în 1975. Din distributia lui au făcut parte, de-a lungul timpului Gheorghe Visu, Claudiu Bleonț, Mihai Călin, Ilinca Goia și mulți alții care joacă – angajați sau colaboratori – pe scene profesioniste din România. (TNB, Teatrul Bulandra, Teatrul Mic ș.a.)
Universul spectacolului este asemeni unei simfonii ale cărei armonii se creează – împletind arhitectura planurilor de joc cu planurile temporale și cu cele sonore pe simpla dar perfecta linie desenată de cerc. Clopotul de început și cel de final sunt alcătuite din actorii așezați într-un cerc spre al cărui centru se concentrează glasurile lor în crescendo, întâi declanșând spectacolul, apoi închizându-l odată cu plecarea lui Ștefan care a trecut din cele lumești. Mișcarea circulară e un lait motiv al spectacolului; ea îndeplinește funcții diferite dar păstrează unitatea sau caracterul ritualic al multor scene. (prezicătoarele, boierii ce complotează) Universul sonor al spectacolului este bogat, cu cântece și sunete interpretate direct de actori. Despre Iosif Herțea – cel care a compus și adaptat muzica de scenă a spectacolului George Banu spunea:
“Iosif Herţea nu e doar un depozitar testamentar al “tradiţiilor ameninţate, el le înscrie în muzica lui, permiţându-ne să le regăsim, risipite ici-colo, niciodată violent expuse, impudic revelate. Nu cunosc decât muzica scenică a lui Iosif Herţea. Ea e concretă, fizică, dialoghează cu scena şi refuză aroganţa autonomiei. Muzică ce comunică nevoia de corp a actorilor. Ea îi ajută şi, la rândul lor, ei o justifică. În contextul acestui ansamblu federator care e teatrul, ceea ce Herţea apără cu nobleţe e logica într-ajutorului reciproc.”
Astfel încât, în “Ștefan Vodă” actorii se transformă și prin sunet din clopot în soldați sau ciulini bătuți de vânt sau în ciori sau în domnițe ce se scurg printr-o frescă…
Trecutul, prezentul și viitorul lui Ștefan, ale urmașilor lui, ale Moldovei și, de fapt, ale tuturor românilor sunt prezente în spectacol prin temele scenelor lui Delavrancea, dar, în primul rând, prin raportarea continuă a lui Ștefan la Dumnezeu, prin dialogul pe verticală care, azi, ne este parcă și mai necesar decât în secolele trecute… Astfel apare verticala spectacolului și la ea se raportează și unele din celelalte personaje (Rareș trăgând clopotul, boierul Arbore bătrân și înțelept care nu mai atinge pământul cu picioarele, Ștefăniță care în nebunia lui se ceartă cu bunicul ( astăzi Sfântul Ștefan cel Mare) și i se substituie lui Dumnezeu)
De la premiera spectacolului, din 1975 și până azi, spectacolul s-a jucat păstrând textul scenariului complet – acesta conținănd rugăciunea “Tatăl nostru”. În anii de comunism feroce, când în România se dărâmau biserici și se persecutau oameni pentru că-și recunoșteau credința în Dumnezeu, la Teatrul Studențesc Podul se spunea, în întregime, la fiecare reprezentație, “Tatăl nostru”. Se spune și azi, în spectacolul refăcut de câțiva din vechii podari care l-au jucat de-a lungul timpului( Gheorghe Visu, Mihai Calin, Ana-Ioana Macaria, Brandusa Casandra Mircea, Anca Herțea, Ionuț Corpaci, Mihai Gruia Sandu, Gabriel Spahiu) cu cei mai tineri dintre podari, unii deja actori profesioniști (Gabriel Costin, Alex Sinca, Sever ) în memoria lui Cătălin Naum.
Citat din spectacol: Rareș: “ Ce lăsăm dupa noi urmașilor noștri? Ei nu ne vor judeca viata dupa bucuriile ei, ci după jertfele pe care le-am făcut știind că ne jertfim pentru bucuriile lor.”
Ana-Ioana Macaria
Împreună cu Iosif Hertea (Compozitor de muzică de scenă, creator de instrumente adecvate jocului teatral, cercetător, culegător pasionat de folclor) și cu Dorel Sandor – cunoscut analist politic, scriitor, podar la începuturile Teatrului Studențesc Podul s-a realizat întâi scenariul, apoi s-a născut spectacolul ce avea să se numească “Ștefan Vodă” – poate cel mai longeviv, cel mai des reluat cu generații diferite de actori / podari dintre toate spectacolele Teatrului din pod…
Spectacolul a avut premiera în 1975. Din distributia lui au făcut parte, de-a lungul timpului Gheorghe Visu, Claudiu Bleonț, Mihai Călin, Ilinca Goia și mulți alții care joacă – angajați sau colaboratori – pe scene profesioniste din România. (TNB, Teatrul Bulandra, Teatrul Mic ș.a.)
Universul spectacolului este asemeni unei simfonii ale cărei armonii se creează – împletind arhitectura planurilor de joc cu planurile temporale și cu cele sonore pe simpla dar perfecta linie desenată de cerc. Clopotul de început și cel de final sunt alcătuite din actorii așezați într-un cerc spre al cărui centru se concentrează glasurile lor în crescendo, întâi declanșând spectacolul, apoi închizându-l odată cu plecarea lui Ștefan care a trecut din cele lumești. Mișcarea circulară e un lait motiv al spectacolului; ea îndeplinește funcții diferite dar păstrează unitatea sau caracterul ritualic al multor scene. (prezicătoarele, boierii ce complotează) Universul sonor al spectacolului este bogat, cu cântece și sunete interpretate direct de actori. Despre Iosif Herțea – cel care a compus și adaptat muzica de scenă a spectacolului George Banu spunea:
“Iosif Herţea nu e doar un depozitar testamentar al “tradiţiilor ameninţate, el le înscrie în muzica lui, permiţându-ne să le regăsim, risipite ici-colo, niciodată violent expuse, impudic revelate. Nu cunosc decât muzica scenică a lui Iosif Herţea. Ea e concretă, fizică, dialoghează cu scena şi refuză aroganţa autonomiei. Muzică ce comunică nevoia de corp a actorilor. Ea îi ajută şi, la rândul lor, ei o justifică. În contextul acestui ansamblu federator care e teatrul, ceea ce Herţea apără cu nobleţe e logica într-ajutorului reciproc.”
Astfel încât, în “Ștefan Vodă” actorii se transformă și prin sunet din clopot în soldați sau ciulini bătuți de vânt sau în ciori sau în domnițe ce se scurg printr-o frescă…
Trecutul, prezentul și viitorul lui Ștefan, ale urmașilor lui, ale Moldovei și, de fapt, ale tuturor românilor sunt prezente în spectacol prin temele scenelor lui Delavrancea, dar, în primul rând, prin raportarea continuă a lui Ștefan la Dumnezeu, prin dialogul pe verticală care, azi, ne este parcă și mai necesar decât în secolele trecute… Astfel apare verticala spectacolului și la ea se raportează și unele din celelalte personaje (Rareș trăgând clopotul, boierul Arbore bătrân și înțelept care nu mai atinge pământul cu picioarele, Ștefăniță care în nebunia lui se ceartă cu bunicul ( astăzi Sfântul Ștefan cel Mare) și i se substituie lui Dumnezeu)
De la premiera spectacolului, din 1975 și până azi, spectacolul s-a jucat păstrând textul scenariului complet – acesta conținănd rugăciunea “Tatăl nostru”. În anii de comunism feroce, când în România se dărâmau biserici și se persecutau oameni pentru că-și recunoșteau credința în Dumnezeu, la Teatrul Studențesc Podul se spunea, în întregime, la fiecare reprezentație, “Tatăl nostru”. Se spune și azi, în spectacolul refăcut de câțiva din vechii podari care l-au jucat de-a lungul timpului( Gheorghe Visu, Mihai Calin, Ana-Ioana Macaria, Brandusa Casandra Mircea, Anca Herțea, Ionuț Corpaci, Mihai Gruia Sandu, Gabriel Spahiu) cu cei mai tineri dintre podari, unii deja actori profesioniști (Gabriel Costin, Alex Sinca, Sever ) în memoria lui Cătălin Naum.
Citat din spectacol: Rareș: “ Ce lăsăm dupa noi urmașilor noștri? Ei nu ne vor judeca viata dupa bucuriile ei, ci după jertfele pe care le-am făcut știind că ne jertfim pentru bucuriile lor.”
Ana-Ioana Macaria